vineri, 17 februarie 2012

Zapada albastra

Ma uit pe fereastra cu talpile lipite de calorifer. E liniste. E liniste. Pandele parca nici nu mai e. Poate nu mai e, poate nu mai exista. Vroiam sa scap de el, dar acum parca-mi lipseste. Nu ma gandesc la nimic. Ultima oara mi-a spus ca a cautat atat de mult libertatea si i s-a supus atat de mult incat acum se simte constrans; constrans de libertate.

Ma uit inspre nicaieri. Ochii imi fug pe covorul de stele; sau de zapada. Am impresia ca se misca. Fiecare fulg de zapada este unic si in el se oglindeste o stea. Iti dai seama? De la milioane de km distanta o stea ii trimite chipul. Fulgul de zapada o reflecta, insa steaua s-ar putea sa fi disparut intre timp. Lumina ei a calatorit atat ca sa-i fulgului de nea un chip, un sens. In mod ciudat, in felul asta, steaua cu chipul ei de lumina devine mai efemera decat un fulg de zapada. El s-a nascut dupa ea, ea a trait cu multa vreme inainte de timpul lui. Dar asta nu i-a-mpedicat sa se-ntalneasca, nu i-a-mpiedicat sa fie. Sa fie...

Vedem lucrurile dintr-o perspectiva ingusta. Asa credeam pana acum, dar cand linia orizontului este limita, nu mai exista nici larg, nici ingust. Reperele dispar si esti liber. Esti liber sa privesti asa cum vrei. Privesti, apoi iti dai seama ca nu iti ramane decat sa te bucuri de o libertate inutila.