Ziua nu este zi si noaptea este mai vie ca niciodata. Este apa; multa apa. Sunt departe de tot si totul e nou. Eu sunt nou. Fiecare soare de dimineata ma face mai eu. Ma bucur de gusturi, de culori si de forme. Ma bucur de vorbele noi. Ziua dispare ca o naluca si in vise mi se aduna toate imaginile pe care le inghit pe nerasuflate. Lumina puternica imi arde pielea, nisipul imi trimite caldura in fiecare celula si-mi face sangele sa fiarba. Apa este verzuie, este albastruie, cand linistita, cand plina de povesti incarcate de o pasiune surda.
Nici coltii serpilor, nici acul scorpionului nu ma pot impiedica sa simt jungla direct pe talpi. S-o simt umeda, s-o simt cum sopteste, s-o simt cum ma cheama si mai adanc.
Fiecare decizie pe care am regretat-o apare in culoarea de azi. Am crezut ca ranile se inchid, ca ceea ce a durut candva este vindecat de vreme. Acum stiu ca nu e asa. Acum stiu ca fiecare lucru care a contat, a capatat un rafinament la care nu indrazneam sa ma gandesc. Albul si negru au disparut in sfarsit. Totul este verde-albastrui. Este tacut. Este spectaculos. Ranile alcatuiesc o harta a fostelor dorinte dulci si lenese. Tot ce a durut la un moment dat, s-a nascut dintr-o mare placere. Iar acum cercul este complet. Este liniste. Nimic nu mai trebuie explicat. La fel ca oceanul. La fel ca oceanul in Panama...
luni, 31 mai 2010
miercuri, 26 mai 2010
By the lake on Naboo
De dimineata cand m-am trezit ti-am auzit rasul si mi-a fost dor. M-am uitat in jur. Am vazut ca sorele rasare din Est. Si incalzeste pana toamna tarziu. Nicio frunza nu se misca. In tabloul perfect, fara nicio tusa in plus, m-am simtit pentru prima data acasa. Cu ochii inchisi puteam vedea fiecare culoare calda, fiecare curba, fiecare adiere a cuvintelor tale. M-am ridicat, m-am apropiat de fereastra stiind ca tu ma privesti. Nimic din tot ce vroiam sa ramana ascuns nu mai exista. Este 7:16.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)