Back to Panama

Ziua nu este zi si noaptea este mai vie ca niciodata. Este apa; multa apa. Sunt departe de tot si totul e nou. Eu sunt nou. Fiecare soare de dimineata ma face mai eu. Ma bucur de gusturi, de culori si de forme. Ma bucur de vorbele noi. Ziua dispare ca o naluca si in vise mi se aduna toate imaginile pe care le inghit pe nerasuflate. Lumina puternica imi arde pielea, nisipul imi trimite caldura in fiecare celula si-mi face sangele sa fiarba. Apa este verzuie, este albastruie, cand linistita, cand plina de povesti incarcate de o pasiune surda.

Nici coltii serpilor, nici acul scorpionului nu ma pot impiedica sa simt jungla direct pe talpi. S-o simt umeda, s-o simt cum sopteste, s-o simt cum ma cheama si mai adanc.
Fiecare decizie pe care am regretat-o apare in culoarea de azi. Am crezut ca ranile se inchid, ca ceea ce a durut candva este vindecat de vreme. Acum stiu ca nu e asa. Acum stiu ca fiecare lucru care a contat, a capatat un rafinament la care nu indrazneam sa ma gandesc. Albul si negru au disparut in sfarsit. Totul este verde-albastrui. Este tacut. Este spectaculos. Ranile alcatuiesc o harta a fostelor dorinte dulci si lenese. Tot ce a durut la un moment dat, s-a nascut dintr-o mare placere. Iar acum cercul este complet. Este liniste. Nimic nu mai trebuie explicat. La fel ca oceanul. La fel ca oceanul in Panama...