Mili a lu’ Şchiopu
Personaje:
Emil Ionaşcu:
12 ani. Un copil pe faţa căruia sunt întipărite deja greutăţile vieţii. Tăcut şi cu un aer mult mai matur decât este un copil obişnuit la această vârstă.
Dina Ionaşcu:
5 ani, sora lui Mili. Este o fetiţă cu cârlionţi blonzi, drăgălaşă şi parcă neatinsă încă de traiul greu pe care îl duce alături de fratele ei.
Ion (Şchiopu) Ionaşcu:
40 de ani, tatăl copiilor. Un bărbat dur, cu palme grele ce pare mai bătrân cu cel puţin 15 ani. Este uşor adus de spate si şchiopătă vizibil. Este mereu sictirit si duhneşte a alcool, un barbat agresiv gata sa lovească pe oricine, in orice moment.
Vecin dimineaţa 1:
60 de ani, genul de ţaran care munceşte din greu şi încearcă să se inţeleagă bine cu toţi vecinii.
20 de gura-casca; 2 barbaţi
Florica
28 de ani – prostituata.
Primarul
Un tip şters, banal.
3 babe
.4 copii + Adrian (Bobe bâlbâitu) Măruţă:
13 ani. Este un copil violent de care se tem toţi cei apropiaţi de vârsta lui. Arogant şi fără nici o urmă de compasiune, caută scandalul în orice situaţie. Se chinuie în zadar să îşi ascundă bâlbâiala. Ceilalţi copii nu au curaj sa i-o zică, dar când nu e de faţă îi spun Bobe bâlbâitu.
Scena 1
INT. CASĂ MILI
Dimineaţa devreme. Mili împreună cu sora lui dorm ghemuiti într-un pat acoperit de zdrenţe. Ion, în picioare în faţa unei măsuţe rotunde din lemn ia o gură de ţuică, se strâmbă şi apoi o trânteşte paharul cu zgomot, privind către Mili care are o uşoară tresărire, dar doarme în continuare. Se apropie de pat şi îl zgâlţâie.
Ion:
(CU VOCE PUTERNICĂ) Scolă bă, că-i târziu!
Mili începe să deschidă ochii iar sora lui se cuibăreşte mai bine că şi cum n-ar vrea să-l lase să plece.
Ion:
(RIDICÂNDU-L PE MILI DE BRAT) Hai, că mai încolo ziceţi că vi foame!
Mili se ridică destul de greu şi începe să-şi caute ceva să pună în picioare, nişte pantofi vechi şi tăiaţi ce arată acum ca nişte slapi.
Ion:
(POCNINDU-L PE MILI PESTE CEAFă) Pune dreacu troacele alea mai repede-n piciore şi hai să mergem!
Mili care s-a dezechilibrat se conformează fară să zică nici pâs.
Dina se trezeşte şi se ridică într-un cot.
Dina:
(CU VOCE ADORMITA) Mili…
Ion:
(DUR) Taci fă! (CATRE MILI) Hai că pân’ te mişti tu… (CU SCÂRBĂ) Aoleo!
Ion se îndreaptă greoi spre ieşire, târându-şi după el piciorul rigid. Mili îl urmează şi înainte să iasă se întoarce către Dina.
Mili:
(INCET, CALD) Ne-ntoarcem repede Dinuţo, stai colo-şa cuminte.
Dina zambeşte şi pune capul pe pernă mulţumită.
Scena 2
EXT. DRUM
Soarele abia răsare. Ion cară în spate unelte de săpat şi în buzunar are sticla de ţuică. Mili are în mână o galeată. Merg în tăcere, privind înainte. Din sens invers vine un vecin cu o caruţă. Merge pe jos pe lângă cal, ţinându-l de căpăstru.
Vecinul:
Să trăieşti, nea Ioniţă. Gata, gata aţi luat-o la picior deja? Cre’ că sunteţi primii la groapă in fieşcare dimineaţă… Nu l-ai mai lăsat şi mata p-ăsta micu să mai doarmă otara?
Ion îi răspunde cu întârziere când ajung să treacă pe lângă el.
Ion:
(ABSENT) Las’ să nu mai doarmă, că dă mâncat…
Ion nu termină ideea, având impresia că-i dă raportul vecinului.
Ion:
(OPRINDU-SE IRITAT) Da’ ce mă-ta vrei tu mă? Ă?
Vecinul:
(GRĂBIND PASUL) Nea Ioniţă…
Ion:
Ce nea Ioniţă, bă, firi-al dracu?!
Cel cu căruţa merge din ce în ce mai repede fară să se uite înapoi.
Mili îi aruncă priviri pe furiş tatălui sau, fară insă să zică nimic.
Ion:
(CA PENTRU SINE) Ţi-ai dreacu dă jigodile dracu! Că vă roade pă voi grija dă alţii…
Liniştea se aşterne din nou şi cei doi îşi reiau drumul tacut.
Scena 3
EXT. GROAPA
Soarele este pe cer. Ion sapă de zor la baza unui perete de pământ din care se vede că s-a mai luat mult înainte. El este deja în interiorul acestui perete ca într-o alveola. Mili e lângă el şi ţine aproape găleata. Se vede că este foarte atent ca să reacţioneze în cel mai scurt timp daca tatălui sau ar avea nevoie de ceva. Ion se opreşte şi se şterge pe frunte.
Ion:
(FĂCÂND SEMN DIN CAP CĂTRE STICLA DE ŢUICĂ AFLATĂ LA 5-6 METRII DISTANŢA, ALĂTURI DE ALTE LUCRURI) Dă fuga dă adă sticla aia-ncoa!
Mili ţaşneşte fără să mai piardă nicio secundă. Ajunge lângă lucruri şi ia în grabă sticla. În acest moment un zgomot surd se aude şi pământul se prăvăleşte peste Ion, acoperindu-l instantaneu. Mili rămâne împietrit o secundă. Sticla îi scapă din mână, apoi se repede disperat spre gramada de pământ ce tocmai l-a-ngropat pe tatal său.
Mili:
(AZVÂRLIND BOLOVANII ÎN ÎNCERCAREA DISPERATĂ DE A-L DEZGROPA PE TAICĂ-SU) Tătică, tătică!
După câteva clipe ce i-au părut o veşnicie, Mili se opreşte din dezgropat dându-şi seama că nu are nici o şansă.
Mili:
(UITÂNDU-SE ÎN TOATE PĂRŢILE) Săriţi, l-a-ngropat pe tatica! Săriti, ajutor!
Mili simte cum tot sângele i s-a adunat în cap. Nu ştie încotro s-o apuce. Nu ştie dacă să rămână lângă grămada de pământ să mai încerce ceva sau să fugă după ajutor. După câteva momente de ezitare fuge în direcţia drumului aflat pe culmea micului deal in peretele căruia e sapată groapa. Urcă pe povârniş alunecând şi agăţându-se de smocurile de iarbă.
Scena 4
EXT. GROAPĂ
In jurul mormanului de pământ s-au adunat o mulţime de curioşi. Sunt copii, bătrâni şi câţiva bărbaţi care sapă în căutarea lui Ion. Undeva de-o parte, Mili stă fară expresie, resemnat, realizând că nu mai e nici o şansă ca tatal său să fie în viaţă. Dinspre drum vedem apropiindu-se prin hârtoape o salvare veche. Unul dintre barbaţi lasă lopata şi începe să dea pământul la o parte cu mânna.
Barbat 1:
Uite o mana, bă! Aicea e! Vezi cu sapa aia să nu-l tai.
Barbat 2:
(LĂSÂND SAPA DE-O PARTE) Ce bă, crezi ca mai simte ceva?! Amin, la popa acuma!
Mulţimea de curioşi se apropie în timp ce corpul este scos la iveală. Barbaţii au scos corpul lui Ion din pământ. Curioşii vin din ce în ce mai aproape.
Barbat 2:
(LUÂND CADAVRUL PE LA SPATE DE SUBSORI ŞI ÎNDREPTÂNDU-L CĂTRE MULŢIME) Na bă! Vă place! Ţi-ai dreacu dă corbi!
Mulţimea se dă în spate ca şi cum n-ar vrea să fie atinşi cumva de trupul vânăt şi murdar de pământ. Mili priveşte către ei cu detaşare. După câteva clipe mulţimea îşi întoarce privirile către el.
Barbat 1:
Apucaţi-l bă să-l ducem la maşină că să uită copilu’ ăla.
Doi dintre barbaţi iau mortul şi se îndreaptă cu el spre salvare.
Mili mai aruncă o ultimă privire după care pleacă.
Scena 5
EXT. DRUM
Mili merge încet către casa, pe drumul ce trece prin faţa porţilor. Trei babe ieşite la taclale îl privesc atente si şuşotesc conspirativ. Mili merge de parca n-ar avea nici o ţintă. Pe faţa lui nu se citesc emoţii, durere, îngrijorare; priveşte fix şi ignoră total ce este în jurul lui. De undeva din spate vine în fugă Florica. Este îmbrăcată neglijent, cu o rochie care alunecă de pe ea. Totusi nu este genul total vulgar, grotesc; are ceva autentic senzual. Se apropie de Mili şi îi pune mâna pe umar. Mili se opreşte şi priveşte “prin” ea.
Florica:
Mili… Ştiu că aţi rămas singuri acuma şi dacă… Adică io pot veni să vă fac ceva…
De ei se apropie un barbat (barbatul 2 de la groapă).
Barbat 2:
(AROGANT) Ce sa faci, fă? Vrei sa-i mananci banii şi lu ăsta micu acuma? Ca pă tac-su l-ai băgat în pământ, gata!
Căldura cu care Florica a vorbit cu Mili dispare brusc. Femeia se transformă parcă în altă persoană – agresivă, gata sa loveasca.
Florica:
Ce vrei mă? Du-te dracu la sticla ta, că numa’ d-asta eşti bun!
Barbatul ridică mana ca şi cum ar vrea s-o lovească cu dosul palmei. Florica, în loc să se ferească se apropie de el ostentativ si-l scuipa.
Florica:
Dă, firi-al dracu să fii! Dăi! Să vezi dacă nu m-oi duce io la nevastă-ta acuma! Atuncea să vedem.
Barbat 2:
Fă, taci că te umplu de sânge aicea-n stradă!
Florica:
Dă, mă, dă! Măcar de bătaie să fii şi tu în stare!
Mili pleacă fară să spună nimic, ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat. Florica se uită dupa el, apoi se uită la barbatul care priveşte în stânga şi în dreapta ca şi cum ar vrea să vadă dacă a auzit-o cineva pe Florica, după care pleacă. Florica îi aruncă o privire dezgustată apoi îşi îndreaptă din nou atenţia către Mili care se îndepartează.
Din cer se aud tunete şi începe o ploaie de vara cu picături mari.
Scena 6
Ziua 2
EXT. CASA MILI
Mili şi Dina stau pe o piatră, lângă poartă. Mili priveşte în jos la fel de imperturbabil ca şi în ziua precedentă. Dina se joacă cu o papuşă veche si murdară.
Dina:
Da’ unde e tata? (PAUZĂ. ÎL PRIVEŞTE PE MILI ÎN AŞTEPTAREA UNUI RĂSPUNS CARE ÎNTÂRZIE SĂ VINĂ. MILI ESTE CĂZUT PE GÂNDURI ŞI NICI MĂCAR N-A AUZIT INTREBAREA) Mă Mili, unde e mă tata?
Mili:
Pai… doarme, e obosit Dinuţo…
Dina:
Unde doarme, că n-ai vazut, mă Mili, că nu-i in casă?! (TACERE CATEVA CLIPE) Da’ el nu doarme atâta. Se scoală devreme, Mili, nu ştii?
Mili:
(MÂNGÂIND-O PE CAP) Ştiu, lasă…
Urmează câteva momente de linişte în care nici unul din ei nu zice nimic.
Dina:
(SIMPLU, DINTR-O DATĂ) Mili, io cred c-a murit. Io aşa cred.
Mili o priveşte uimit. Dintr-o data este foarte atent.
Mili:
Dinuţo, fată, da’ de unde ai auzit tu… d-astea?
Dina:
Pai aşa ziceau copiii ieri.
Mili:
Cine? Care-a zis? D-alde Bobe?
Dina, preocupată de papuşa ei, dă din cap afirmativ.
Mili se ridică în picioare nervos.
Scena 7
EXTERIOR DRUM
Câţiva copii, în frunte cu Bobe se îndreaptă către casa lui Mili. Dina se sperie văzându-i cum se apropie. Mili se departează de ea şi îl priveşte fix pe Bobe.
Dina:
(SPERIATA) Nu-i zice nimic Mili că iar o să te bată.
Mili o priveşte fără să spună nimic apoi îşi indreaptă din nou privirea asupra lui Bobe.
Bobe:
(AROGANT, ÎNCERCAND SĂ NU SE BÂLBÂIE) Ce... ce te uiţi mă… ma aşa la mine?
Mili:
(IMITÂNDU-L ÎN BĂTAIE DE JOC) Ce… ce i-ai zis mă… ma lu’ asta mică?
Bobe vine din ce în ce mai repede către Mili, pregatit să-l ia la bataie.
Bobe:
(BÂLBÂINDU-SE NERVOS) Ce… ce…
Dar nu apucă să zică în continuare pentru că Mili îl pocneşte cu putere în faţă şi îl trânteşte la pământ. Copiii care erau cu Bobe rămân uimiţi, la fel şi Dina; cu toţii se uită la Mili, care îl are acum pe Bobe la picioare. Bobe încearcă să se ridice şi să riposteze, dar nu apucă pentru că Mili îl pocneşte din nou, mai puternic decât prima dată. Mili îl ţintuieste cu privirea hotărât să meargă mai departe cu loviturile. Bobe îl priveşte de jos cu mâna la falcă. După câteva secunde se trezeşte din uluială şi începe să plângă şi să bâlbaie ceva aproape de neînţeles.
Bobe:
La… las’ că… că vezi tu… las’…
Mili:
(SIGUR PE EL) Hai caramba, da-te-n mortii ma-ti da balbait!
Bobe se târăşte speriat de langă Mili şi se ridică cu grija, la o distantă sigură, la care Mili să nu-l ajungă cumva, din nou. Pleacă uitându-se din când în când înapoi.
Copiii care venisera cu el îi aruncă o privire scurtă ca unui lucru expirat apoi îl înconjoară cu totii pe Mili, la care se uită ca la un erou, noul stăpân al bătăuşilor. Dina îşi face loc printre ei şi se apropie de Mili.
Dina:
(INGRIJORATĂ) Mili, dacă se întoarce…
Mili:
Daca se-ntoarce, i-o trag din nou până s-o-nvăţa.
Scena 8
EXTERIOR CIMITIR
Primarul împreună cu cei doi bărbaţi care l-au dezgropat pe Ion se pregătesc să scoată dintr-o maşină trupul neînsufleţit al acestuia. Este Dacia Break a primarului. Bancheta din spate este rabatată, iar corpul lui Ion este aşezat pe o pătură şi stă cam încovoiat pentru că nu are loc drept. Primarul stă mai de-o parte cu mâna la nas, in timp ce cei doi se pregătesc să scoată mortul.
Primarul:
Puu… Al dracu’ ce pute!
Barbat 1:
Dom’ Primar, nu vorbiţi aşa…
Primarul:
Da’ ce-am zis, mă? Am şi io că pute. Ce, nu pute?
Barbatul 1 îl priveşte dezaprobator.
Barbat 2:
(RÂZÂND) Hai, dom’ Primar, că vă făcurăţi şi maşina dric.
Cei doi apucă mortul şi încep să-l scoată uşor din maşină.
Primarul:
Ce vrei bă, dacă nenorociţii ăştia n-a vrut şi ei să-mi dea un TV-u d-ăla dă are salvarea! M-am descurcat şi io cum am putut.
Barbat 2:
(IRONIC) E, o mai fi pus şi Florica botu’ puţin…
Primarul:
(BÂLBÂINDU-SE) Ce mă? Ce să facă? Cine mă? Cin’ ţi-a zis ţie? De unde ştii… (INCERCAND SA FIE AUTORITAR) Bă, io nici n-am mai văzut-o pe stoarfa aia de… nici nu ştiu când…
Barbat 2:
(PE UN TON FALS SERIOS) E, am zis şi io că poate a pus o vorbă bună că…
Barbat 1:
Bine ca-i ajutaţi dumneavoastră pe amărâţii ăia că acuma au ramas la mila lumii…
Cei doi au scos mortul şi se uită la primar în aşteptarea instrucţiunilor.
Primarul o ia înainte şi le face semn să-l urmeze.
Primarul:
Aşa bă, uşor, luaţi-l uşor şi hai cu el la capelă că am vorbit io cu popa să-l punem acolo-şa şi dup-aia văd io cum strâng nişte bani să-i luam dracu un tron că nu putem să-l băgăm aşa în pământ.
Cei doi îl urmează pe primar, ţinând mortul cu greutate.
Barbat1:
Nu-nchideti maşina, dom’ Primar?
Primarul:
Las-o aşa să mai iasă dracu putoarea din ea.
Scena 9
EXTERIOR CASA MILI
Mili sparge nişte nuci cu o piatră iar Dina se uită cu jind la fiecare miez.
Mili:
(GÂNDITOR) Daca ar fi fost mama acum…
Dina:
(PLESCĂIND) Auzi… Da’… crezi ca tata s-a dus la ea pe lumea cealaltă?…
Mili:
Nu stiu unde s-a dus…
Dina:
Mili… Da’… Auzi, popa zicea că ăia răi se duc în altă parte şi ăia buni se duc în altă parte, Mili…
Mili zâmbeşte amar şi îi mai întinde un miez. Dina îl ia repede, pofticioasă, şi îl bagă în gură imediat.
Mili:
Popa… Popa e un prost, Dinuţo.
Dina pune mâna la gură speriată.
Dina:
Mili, e păcat să spui aşa! Nu mai zicea! Nu mai zicea, că te trăsneşte Doamne-Doamne!
Mili începe să râdă.
Mili:
Cum să mă trăsnească, mă Dinuţo, nu vezi că-i soare?
Dina se uită în sus ca şi cum ar vrea să se convingă si işi pune mâna la ochi cand ajunge în dreptul soarelui.
Dina:
Da’… Auzi, Mili… Tata a fost rău?
Mili ridică din umeri. Urmează câteva momente în care Mili se opreşte din spart nuci. Dina mestecă în continuare, privind atentă la cei caţiva mieji pe care îi ţine în mânuţă.
Mili:
Tata nu mai e… Dacă ar fi fost mama…
Dina:
Adică să fim numai cu mama?
Mili tresare şi neagă cu vehemenţă.
Mili:
Nu, nu! Nu, n-am vrut să spun asta… Am vrut să zic că…
Dina îl priveşte numai o secundă, işi trage nasul şi începe să mănânce din nou din miejii pe care îi ţine în palmă.
Scena 10
EXT. CIMITIR
Mulţimea s-a adunat în jurul gropii lui Ion. Popa, aflat în frunte, tocmai şi-a terminat discursul. Mili este undeva în mijlocul lor şi priveşte sicriul care a fost coborânt deja în groapă. Lângă Mili se află Florica, primarul şi vecinul cu căruţa. Florica s-a îmbrăcat cu ceva mai sobru, cu o rochie mai închisă la culoare, dar înca destul de decoltată; arată în continuare cam deşuchiată. De cealaltă parte a gropi câteva babe îi aruncă priviri dezprobatoare şi şuşotesc între ele.
Primarul:
(FĂCÂNDU-ŞI CRUCE) Dumnezeu să-l ierte! Ca s-a prapadit şi n-o să se mai întoarcă. (CATRE MILI) Să nu-ţi faci grijă, mă Milică, că o sa vine Florica pă la voi să vă mai gatească, să vă mai facă una-alta.
Florica îi pune mâna pe după umeri lui Mili şi îl priveşte cu drag.
Florica:
Aşa e, Mili; o să viu şi o să am grijă de voi.
Mili o priveşte zâmbind şi îi pune mâna în jurul mijlocului. Florica îi zâmbeşte şi începe să îl mângâie pe păr, apoi îi ia mâna şi o coboară uşor de pe talie spre fund. Mili zâmbeşte şi o strânge uşor de fese iar Florica îl priveşte încurajator. Mili se uită în ochii ei şi nu mai aude nimic din ce se intmplă în jur, de parcă toţi ar fi dispărut iar universul este format doar din ei doi. Florica işi apropie incet faţa de a lui ca şi cum ar vrea să îl sărute. Mili închide ochii în aşteptarea sărutului. Stă şi aşteaptă cu ochii închişi un sarut ce întârzie. Nerăbdător, işi întinde gura în întâmpinarea buzelor ei. În acest moment o voce puternică îl face să tresară şi să deschidă ochii.
Scena 11
EXT. GROAPĂ
În jurul lui Mili nu mai e nimeni. La picioare vede sticla de ţuică a tatălui său.
Ion:
Pune bă mâna şi ridică sticla aia şi ad-o-ncoa’, nu mai sta ca prostu’n drum! Ce dracu, ai adormit d-a-npicioarelea?!
Mili se uită speriat şi buimac în jur şi spre tatăl său care îl priveşte nervos.
Cadru final pe Mili:
Mili:
Şi popa-i un prost… Şi primaru-i un prost!
Sfarşit
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu